"
Urmăresc de câţiva ani scandalul în jurul pensiilor militarilor. Încă
din perioada interbelică, o groază de pseudo-intelectuali se întrebau,
evident pe timp de pace, la ce este folositoare Armata. Mircea Eliade
le-a dat un răspuns tăios, iar istoria i-a dat dreptate. Astăzi asistăm
cu mici excepţii la acelaşi scenariu. “La ce le trebuie acestor apevişti
pensii mari dacă nu au luptat în niciun
război şi au tăiat frunza la câini prin garnizoane şi cazarme?” e o
întrebare aproape virală în societatea românească. Conform acestei
logici de pacifist lombrozian pensie merită doar cei care au murit sau
eventul au fost răniţi într-un conflict. Spre deosebire de ei cred că
Armata sau cătănia este una dintre cele mai periculoase, dacă nu cea
mai, profesii din lume. Nu în orice îndeletnicire ţi se cere să faci
contract cu viaţa ta! De aici şi respectul meu enorm pentru haina
militară.
Din acest punct
de vedere urmăresc cu atenţie subiectul pensiilor militare, iar
sentimentele mele au fost controversate. Mi le-a spulberat colonelul
Florin Şperlea, redactorul şef al “Observatorului Militar” în ultimul
său editorial “Valoarea contractului cu Ţara”. Integru, colonelul nu
uită să precizeze că “vă mărturisesc, cu toată onestitatea, că mă tem
pentru dreptul meu la pensie în viitorul apropiat”. Rândurile sale sunt
însă exemplare pentru schizofrenia care a lovit România:
“În
nicio ţară care face parte din Alianţa Nord Atlantică nu-mi amintesc să
fi văzut rezervişti în stradă, cerându-şi insistent drepturile de
pensie, după cum nu ştiu să fi citit în vreo ştire, fie şi strecurată
discret de agenţiile mari de presă, că lideri ai unor state din NATO vor
fi pomenit, în discursurile lor, de pensile „nesimţite” ale
militarilor”, scrie Şperlea.
Iar analiza sa este imbatabilă:
“Militarul – dincolo de Jurământul faţă deŢară şi Drapel şi valoarea lui
supremă, concretizată, adesea, în sângele vărsat pe câmpul de luptă sau
chiar şi în misiuni în timp de pace – încheie, la intrarea în sistemul
militar, un tip de contract. (…) Şi chiar dacă armata română nu a fost
efectiv implicată într-un conflict militar din mai 1945 până astăzi,
asta nu înseamnă că aceste privaţiuni au fost puţine sau că nu s-a murit
la datorie. Când statul, prin decidenţii săi, schimbă regulile jocului,
declanşând o falsă dezbatere publică privind drepturile compensatorii
şi pensile militare de stat, la care se simt îndreptăţiţi să ia parte
toţi aceia care iau o pensie în statul român, atunci lucrurile capătă
turnuri groteşti”.
Autor: Florian Bichir | sâmbătă, 09 ianuarie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu