Mesaj către pensionarii militari

Inchei serialul postărilor tematice, parte a ”pregatirii aperceptive”, cu mesajul către pensionarii militari.

Camarazi,

Când am pornit, alături de câțiva rezervisti inimoși, acum mai bine de un an, campania de informare și mobilizare, am crezut că va fi ușor. ”Floare la ureche”, mi-am zis. Păi ce noi suntem ciobani ori transportatori ori (cu scuze, pentru toate categoriile socio-profesionale)…noi, suntem militari! Si când s-o da semnalul, ne adunăm în număr mare și acționăm coerent, ca un tot unitar (indiferent de asociație, sindicat ori federație), inclusiv cei neafiliați. Și arătăm societății românești cât suntem de capabili, de uniți, de fermi. Dar, m-am dezumflat repejor. În numai câteva luni, am înțeles că suntem prea diferiți, prea dezbinați, prea indiferenți, prea egoiști, prea aroganți, prea orgolioși, prea toleranți, prea debusolați, ba și cusurgii, cărcotași și…mă opresc aici…

Am ajuns, în această perioadă, să retrăim criza, pe care cei mai mulți am considerat-o depășită, din 2010, când a început coșmarul umilințelor noastre. Mulți au avut pensiile tăiate, a început sarabanda recalculărilor, iar cei mai năpăstuiți am ajuns pe băncile tribunalelor. În loc sa ne dovedim spiritul de castă, indispensabil în breasla noastră, multi (parcă totuși prea multi!!) și-au băgat capul între umerii și s-au făcut că plouă. Așa am ajuns, peste noapte, ”asistați sociali”. Cu excepția SCMD și a câtorva ”smintiți”, marea masă a rezerviștilor a aplicat principiul militar al economiei de forțe și mijloace. Au stat la căldură și au chibițat. Unii au fost foarte combativi…pe Facebook. Ba unii, au mai atacat și pe la spate, adică mișelește, dinamitând încercările de stopare a abuzurilor. Mulți, cu ignoranță, au redus totul la ”pensiile nesimțite”, dar au uitat de onoare și demnitate. Asta e deja istorie și sper că am înțeles cu toții că lucrurile nu mai pot continua așa. Astazi, frustrarea se generalizează, iar viitorul nu e prea strălucit pentru militari. Nici chir pentru cei cu pensii mari, aparent confortabile. Și astea pot dispărea…peste noapte…Olguța are soluții!!

Camarazi,

Privim atitudinea cu care sunt primiti militarii americani le intoarcerea acasa, din teatrele de operații. Mi se zbarlește părul cărunt, când văd cum sunt apreciați și respectați. Ba chiar aplaudați! Crede cineva că acest lucru se datorează salariilor mari (eu aș zice, decente și corecte!!) ori pensiilor ”nesimțite”? Nu! Se datorează, în principal, blazonului câștigat de militari (respectat ”dogmatic” de societate!!), prin ONOARE și DEMNITATE.

Noi, pensionarii militari români, mulți încă în putere, dar cam leneși (nu am spus lași!), trebuie să ne hotărâm dacă acceptăm actuala stare de lucruri sau ne implicăm pentru schimbarea ei, pentru conservarea drepturilor căștigate și meritate de la A.I. Cuza încoace. Iar pentru asta, nu e nevoie să pornim tancurile, nici să ridicăm puștile din rastel, ci doar să fim uniți, fermi, consecvenți, perfect adaptați ”dușmanului” comun. Ba, dacă avem cu CINE, poate să ieșim, cu medicamentele în buzunar, sprijiniți în baston, dar cu ținuta decentă și atitudinea militărească (scoasă de la naftalină!), plimbându-ne prin locurile ”potrivite”, conform planurilor de măsuri.

”Conducerea de partid și de stat” a avut grijă să ne distrugă conducătorii militari. Pe unii i-a băgat în pușcării, pe alții i-a avansat atât de mult încât le-a paralizat voința și leadership-ul. Dar mai avem generali nepătați, stimați și apreciați de foștii subordonați, care trebuie să-și asume unirea eforturilor noastre și coordonarea acțiunilor necesare redobândirii onoarei și demnități breslei, a drepturilor meritate.

Camarazi,

Dacă intersele și obiectivele converg, dacă feedback-ul pensionarilor militari este corespunzător, de data asta, adică ACUM, poate fi ”floare la ureche”. Mâine poate fi prea târziu!

Cu stimă,

Col.(r) Edmond MILEA